Despre noi

După ani de evenimente și amintiri de neuitat, Absolvire de la A la Z și Bye Bye Stud, și-au unit experiența, aptitudinile și entuziasmul pentru a crea ce numim astăzi EVidENT. Suntem echipa care a fost aproape de colegii voștri din generațiile anterioare în unul din cele mai importante momente din viața lor. Festivitatea și Banchetul de Absolvire.

Cu EVidENT, fiecare detaliu devine parte dintr-o poveste. Alegem locații spectaculoase, construim decoruri care dau identitate momentului, aducem artiști și experiențe memorabile, coordonăm întreaga desfășurare astfel încât absolvenții să trăiască un eveniment complet, bine organizat și plin de emoție.

The legendary
experience

Your
graduation
story
in 4 chapters

Începem cu detaliile care dau identitate generației tale și oferim accesoriile care transformă emoția în simboluri vizibile. Continuăm cu ziua cea mare, momentul solemn al festivității, unde fiecare pas pe scenă aduce mândrie și aplauze. Seara banchetului se aprinde apoi în ritmul dansului și al distracției, când energia și eleganța se întâlnesc într-un bal de neuitat. Iar pentru ca toate aceste clipe să rămână vii, le transformăm în imagini memorabile, surprinse în ședințe foto care dau strălucire prieteniilor și poveștii generației tale.